03
feb.
13

MCV ,,marul discordiei” din politica romana

Astazi 03.02.2013 preşedintele Traian Băsescu a reacţionat,  la declaraţiile din ultima vreme privind suspendarea sa din funcţie, numindu-i „penibili” atât pe cei care s-au pronunţat în favoarea declanşării unei astfel de proceduri, cât şi pe cei care s-au opus. Raportul CE privind MCV nu cere adoptarea unei legi a presei, ci subliniază necesitatea mentinerii libertăţii presei şi, în acelaşi timp, solicită instituirea unor soluţii de sancţionar şi reparaţii pentru cei care sunt în mod nedrept atacaţi, linşaţi, discreditaţi.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că raportul MCV este corect, însă a calificat drept incorectă reacţia celor mai importante instituţii ale statului român.Şeful statului a arătat că raportul a fost „profund politizat” şi că „românii au putut fi păcăliţi cu televizoarele, dar oficialii europeni nu”. „Cine se amăgeşte cu ideea că propagandistic vom păcăli statele membre nu face decât să aibă o poziţie împotriva interesului naţional”, a avertizat Băsescu.

Cristian Tudor Popescu se revolta pe aceasta tema intr-un comentariu dinGandul.info. El crede ca e problema magistratilor daca sunt slabi de inger si se lasa terorizati de presa. Si chiar mai mult: cand ”respectivii sunt câte-o madmuzea sau nişte marţafoi cu robă, coloraţi politic până în albul ochilor, care se dau în stambă pe net, vorbesc public ca nişte bufniţe bete şi mai au şi nişte schelete în dulap, atunci fireşte că nu le e moale să vadă lucrurile astea prezentate publicului” (am incheiat citatul.

In „România liberă”, Cristian Câmpeanu isi exprima propriile dubii privind o eventuala reglementare a presei. Oricîte reglementări s-ar mai putea adopta (caci exista deja destule in Romania), jurnalistii trusturilor de presa vor gasi cum sa le incalce, iar cel mai bun exemplu este deja … Antena 3. Asadar, tot o chestiune de mentalitate.

Cu ocazia unei analize pe marginea Raportului MCV dat publicităţii miercuri de reprezentanţii de la Bruxelles, Haineala a făcut elogiul activităţii Comisiei Europene şi a documentului întocmit despre justiţia din ţara noastră, considerând că „acesta reprezintă o constatare obiectivă a evoluţiilor din ultimele luni din sistemul judiciar românesc în general şi din activitatea CSM, în special”.

Ȋn acelaşi timp, preşedintele contestat al Consiliului Superior al Magistraturii a cerut Parlamentului să ia atitudine împotriva jurnaliştilor prin a căror activitate „se aduce atingere independenţei şi prestigiului justiţiei”.

Solicităm reprezentanţilor autorităţilor legislative şi executive să ia toate măsurile necesare pentru ca ireversibilitatea reformei sistemului judiciar şi independenţa justiţiei să nu mai poată fi ameninţate, inclusiv prin adoptarea unor reglementări care să sancţioneze abaterile de la deontologia profesională în mass-media, mai ales atingerea adusă independenţei şi prestigiului justiţiei şi demnităţii umane a unor magistraţi”, a declarat Oana Hăineală, miercuri într-o conferință de presă susținută la sediul CSM, potrivit SURSELOR ON LINE.

Premierul Victor Ponta se va întâlni, luni, cu președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, întrevederea fiind cerută de partea română, potrivit purtătorului de cuvânt al CE, Mark Gray.

Acesta a precizat că cei doi oficiali vor discuta pe tema fondurilor europene, dar și pe marginea raportului MCV care a fost prezentat miercuri.

Întâlnirea e la cererea premierului Ponta. Săptămâna viitoare va fi un Consiliu European extrem de important. Aceasta e ocazia potrivită de întâlnire a celor doi. Se va discuta despre fonduri, despre MCV„, a spus Gray.

Este binecunoscut faptul că România este deficitară în privința absorbției de fonduri europene, Guvernul Ponta promițând să rectifice această problemă.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat miercuri seară, în emisiunea „Sub semnul întrebării”, de pe B1 TV că raportul MCV pe justiție este unul negativ, iar Victor Ponta ar trebui să-și asume responsabilitatea și să-și dea demisia din funcția de premier al României.

Raportul MCV este, evident, negativ. Este foarte clar că trebuie să ajungem la o răspundere politică. Se fac recomandări în principal clasei politice, în principal USL este criticată. Aș vrea să văd cum își asumă răspunderea Victor Ponta, Crin Antonescu și Dan Voiculescu, ca președinți de partide în USL. Prin asta eu înțeleg demisia”, a spus Monica Macovei.

Faptul că Victor Ponta are două rapoarte MCV negative de când este premierul României este un lucru extrem de clar că trebuie să demisioneze, spune Monica Macovei.

Nu e nicio eroare în raport. Comisia se referă la faptul că au fost 4 demnitari în guvernul Ponta 1 față de care existau rapoarte ale ANI și Ponta nu a cerut niciunuia dintre ei să demisioneze. În schimb, azi ne zice că nu e niciunul în Guvernul de azi. Adică eu vorbesc de oi și el de capre”, comentează europarlamentarul PDL.

Monica Macovei afirmă că politicienii români trebuie să ia măsuri urgente pentru corectarea acestor nereguli pe care le sancționează CE, altfel România riscă să ajungă la marginea Europei.

Asemenea rapoarte nu ne duc decât pe marginea Europei. Sunt foarte mulți politicieni care nu știu nimic despre România, decât ce publică CE o dată pe an. La nivel politic e foarte importantă corectarea acestor greșeli. Demisia membrilor Guvernului, dacă există un raport negativ ANI. De pildă, să-și pună termene Parlamentul în care să soluționeze cererile de ridicare a imunității. În Spania se rezolvă în câteva ore, în Belgia în maxim 24 de ore, la noi ține un an de zile”, spune Monica Macovei.

Presedintele a mentionat ca a discutat cu premierul pe data de 01.02.2013 , a precizat ca va discuta cu domnia sa si maine inainte de CSAT.

Ce as dori eu ca un simplu cetatean la acestei tari este urmatorul aspect: sa-mi explice un politician din Romania cand si care va fi solutia corecta in legatura cu acest raport MCV. Ce nu pare a fi corect totusi este urmatorul aspect: daca exista persoane care au probleme cu justitia ( dar nu sunt ,,facute” in acest mandat, NU sunt probleme de coruptie) de ce se mai face atat caz pe aceasta tema?!


1 Răspuns to “MCV ,,marul discordiei” din politica romana”



Lasă un comentariu